Balul debutanților

Horia: Acum cinci ani, la Final Frontier ediția a III-a, ai moderat o discuție cu tineri autori de F&SF de la noi, proaspăt debutanți editorial, cărora le-ai pus o întrebare: cît de greu este să îți vezi scrierile publicate pe hîrtie? Avînd în vedere discuțiile care persistă în spațiul virtual pe tema asta, ți-aș propune să clarificăm cîteva aspecte care țin de realitățile procesului prin care un aspirant la gloria literară poate astăzi să ajungă la cititorii săi. Care ar fi pașii de urmat, care sînt ideile preconcepute de care ar trebui să se păzească junele autor, ce presupune statutul de scriitor publicat, care e atitudinea pe care trebuie să o aibă acesta în raport cu publicul, pe de o parte, și cu editorul său, pe de altă parte. Și aș vrea, dacă se poate, să discutăm cu exemple concrete: ce au făcut unii sau alții, unde au greșit, ce e de învățat din experiența lor. N-o să reușim să epuizăm subiectul, dar putem demara o discuție. Și-om mai reveni și altă dată la subiect.

Mike: Îmi amintesc că am făcut o anchetă pe tema asta pentru Observator cultural (a apărut în nr. 596/2011) în care am pus cîtorva debutanți următoarele întrebări: Cum a fost debutul? Credeți că e o problemă să debutezi în România? De ce se spune că e greu să publici? Au răspuns Raluca Băceanu, Balin Feri, Mircea Coman, Oliviu Crâznic, Czeller, Alexandru Ioan Despina, Ciprian Mitoceanu, Narcisa Stoica, Simona Șerbănescu.

Cîteva citate din ancheta de atunci:

Oliviu Crâznic: E greu să debutezi şi chiar să publici ulterior în România, dar nu imposibil. Puţine edituri sînt deschise pentru scriitorii români, şi dacă nu faci parte din lumea literară nu prea ai de unde să afli care sînt acelea, editorii putînd cu atît mai puţin afla de tine.

Mircea Coman: Nu cred că e o mare problemă să debutezi în România. În mediul electronic, e chiar extrem de uşor. Uneori, din păcate, mult prea uşor. (Cine își mai amintește de Mircea Coman? Ar trebui să vorbim cîndva despre meteoriții din sefeul românesc.)

Ciprian Mitoceanu: Nu e o problemă să debutezi în România, dacă ţii neapărat să-ţi vezi numele pe o copertă. Există o mulţime de edituri de cartier care, pentru un preţ convenabil îţi scot cinci sute sau o mie de exemplare. (…) Dar este greu să fii publicat pe buzunarul unei edituri deoarece editurile preferă să joace după reţeta consacrată, chiar dacă aceasta presupune costuri mai mari, adică publică traduceri. Trist, dar adevărat, scriitorii români nu prea au căutare.

Narcisa Stoica: Nu trebuie decît să saluți un redactor, acesta să te audă și să-i placă mesajul suficient de mult încît să-ți și răspundă. (…) Mi-a răspuns și acum, după trei ani, dialogăm despre debutul meu în volum.

Ioana Vișan: Cînd am trimis primul text la Nautilus, nu mă gîndeam serios la un debut. Pur şi simplu îmi plăcea revista şi mi-am adus aminte că aveam un text care s-ar fi potrivit. Nu aveam idee dacă avea să fie acceptat sau nu, dar a fost. Debutul pe hîrtie a venit în mod neaşteptat, odată cu selectarea unui text de-al meu în cea de-a doua antologie AtelierKult. Nu pot să mă laud că aş fi depus cine ştie ce efort în nici unul din cazuri, mai degrabă aş spune că lucrurile au venit de la sine. Abia după aceea a urmat greul, cînd am început să public în reviste şi antologii texte scrise special pentru acestea.

După cum vezi, deși publicați, scriitorii tot consideră că e (era, în 2011) greu să publici. Sînt curios cum ar răspunde la întrebările astea debutanții de azi. Deși cred că acum problemele sînt altele: difuzare, promovare, drepturi de autor… chiar dacă pe tineri se pare că îi interesează mai mult traducerea și publicarea în limba engleză.

Ce cred eu acum? Avem cîteva reviste în care poate publica oricine – și cînd spun oricine, chiar asta vreau să spun, pentru că, în ultima vreme m-am ocupat de un proiect care a presupus cititul tuturor revistelor pe o anumită perioadă de timp și am ajuns la concluzia că în ziua de azi oricine poate publica orice. Avem și cîteva edituri care publică F&SF românesc, nu multe (Crux, Nemira, Pavcon, Tritonic ca să le pomenesc doar pe cele care au un program editorial în acest sens), dar se adună undeva la 100-150 de povestiri pe an, plus cam 50-70 de volume. N-o fi mult, dar încep să am îndoieli că avem autori care să susțină chiar și cifrele astea la un nivel cît de cît acceptabil. Cred că ți-am mai zis teoria mea: talentul e o cantitate fixă și e alegerea autorului dacă îl folosește ca să scrie o carte în doi ani sau cinci cărți pe an. Rezultatul e chestie de matematică.

Ție nu ți se pare că se publică prea ușor de-o vreme?

Horia: Categoric e mult mai ușor să debutezi acum. Ce e mai trist e că asta nu se mai aplică doar în ceea ce privește povestirile, ci și volumele de autor. Problema asta, a publicării facile, are trei unghiuri din care se cere privită. Cel al autorului, cel al editorului și cel al cititorului.

Pe de o parte, fenomenul de self-publishing a început să prindă teren și la noi, la fel ca în occident. Toți au auzit de Andy Weir, de Michael J. Sullivan sau Cory Doctorow și sînt convinși că lumea abia așteaptă să le cumpere capodoperele în tiraje amețitoare. Dar cazurile de astfel de reușite pe banii proprii sînt atît de rare, încît la noi, în lumea mică a F&SF-ului românesc, nu-s capabil la ora asta să amintesc decît de un singur astfel de – relativ – succes, cel al lui Oliviu Crâznic, care și-a publicat romanul de debut pe speze proprii. Dar el a știut să aleagă o editură cu ștaif (Vremea) și a avut noroc de o conjunctură favorabilă și de o nișă vacantă, cea a goticului. În plus, s-a implicat enorm în auto-promovare și a găsit culoarul potrivit spre vizibilitate în ochii cititorului, vînzînd rapid primul tiraj și determinînd editura să preia cheltuielile tirajelor ulterioare.

Pe de altă parte, e păcat că se găsesc și așa numite „edituri” care să ofere contra cost aspiranților la gloria literară un ISBN și servicii de tipar supraevaluate; și o fac în mod programatic, nu doar ocazional. Iar ăștia pun botul, marchează banul și se dau apoi balene că-s autori publicați. Așa s-a născut de pildă mizeria aia de pseudo-antologie intitulată cu asupra de imaginație Povestiri SF, despre care-a scris blogărimea acum vreo două luni, de-au făcut să urle de indignare o șleahtă întreagă de autoare de-astea geniale, care-și plătiseră publicarea. Și știi care-i treaba mai tristă? Că mercantilizarea asta nu e de ieri sau de azi – că doar fraieri îmbrobodiți de băieți șmecheri s-au găsit mereu. Mai ții minte „antologiile” pe care le făcea Mihail Grămescu, unde autorii se angajau să cumpere un anumit număr de exemplare? Măi frate, așa e cît se poate de ușor să îți asiguri cheltuielile de producție! Și, fiindcă eu cred în a spune lucrurilor pe nume, am să enunț și două exemple concrete de astfel de escroci editoriali: Quantum Publishers și Editura Berg. În cazul lor, publicarea pe banii autorului e o chestie declarată, pe față, fără rușine. Și e orice vrei, numai o treabă profesionistă nu e. E o escrocherie: își bat joc de credulitatea grafomanilor, îi amăgesc în a se crede buricul literaturii, cînd ei sînt, în cel mai bun caz, niște scriitori de duzină. Și își bat joc și de etichetele comerciale, cîtă vreme vînd drept F&SF niște însăilări infantile și adesea agramate, care vor reuși, cel mult, să îndepărteze de gen orice cititor care posedă discernămînt și vrea să știe cu ce se mănîncă F&SF-ul de la noi și care va fi avut ghinionul să-i fi căzut întîmplător în mînă producțiile lor.

Dar cea mai tristă chestie e receptarea acestor așa-ziși debutanți. Mulți dintre ei migrează pe print direct de pe Wattpad, unde roiește o anumită categorie de cititori, pentru care extrema sofisticare intelectuală e cea a fan-fiction-ului declarat, iar culmea originalității e pastișa agramată. Wattpad-ul, în loc să fie o pepinieră de talente, un soi de cenaclu online cum era odinioară AtelierKult, e pur și simplu o rețea de socializare care se adresează unei categorii aparte: cea a grafomanilor. Iar cititorii de Wattpad nu sînt capabili să discearnă între ceva publicat pe banii autorului și o carte publicată de o editură. Pur și simplu nu-i duce mintea. Cam asta e situația cu self-publishing-ul.

Mike: Să zic și eu ceva în siajul vorbelor tale. Self-publishingul nu e nici o nenorocire în sine. Omul se poate speria de edituri cînd vede cărțile altora scoase fără o minimă redactare, cu coperte de speriat, cînd aude că editurile nu sînt chiar fane ale plății drepturilor de autor… Rău e însă cînd scriitorul aspirant apelează la firme de servicii care-și spun edituri. Unde e clar că nu face nimeni nici o selecție, că de-aia e self-publishing, dar nici nu se uită nimeni prin texte alea – și de ce s-ar uita? Omul dă banii să-i apară cartea, nu să-i apară în condiții decente, că altfel ar apela la o editură. Ei, dar a apela la o editură nu-ți garantează publicarea. Că vine unul rău și-al dracului care-ți zice că mărgica ta e proastă. Sau, eufemistic, nu intră în vederile noastre, vă mai așteptăm. Îmi amintesc de încă un exemplu decent de self-publishing din sefeul românesc al ultimilor ani: Nic Dobre. Care a avut experiențele lui nefericite cu diverse edituri și de-abia apoi s-a hotărît să meargă pe calea self-publishingului. Numai că Nic nu a rămas cu cărțile în brațe, plîngînd că nu are nimeni grijă de cariera lui. Odată cu publicarea și-a asumat și promovarea, distribuția etc. Cartea lui a fost în librării fizice și online.

Așa că e bine de știut, înainte de a contacta o editură, că e musai să te interesezi ce edituri sînt pe piață în domeniul în care scrii. Să ai habar cine a publicat la editurile alea, să fi văzut măcar o cartea a editurii, ca să te lămurești în ce condiții își fac treaba angajații respectivi, să știi cine coordonează colecția sau cine e șeful editurii și dacă ai avea vreun avantaj în a defila cu omul respectiv, dacă omul și editura îți pot oferi vizibilitatea pe care ți-o dorești, n-ar fi rău nici să te interesezi (hai, că se află lucrurile astea) dacă editura are obiceiul să și plătească drepturi de autor (nu să-și plătească!). Apoi e bine să știi dacă felul în care scrii, genul, subgenul abordat de tine face obiectul interesului editurii (că dacă tu scrii romane cu vampiri și editura n-a publicat decît hard SF… e cazul să cauți alta). Nu mai zic că e bine să știi limba română scris-citit, că treaba redactorilor nu e să-ți rescrie ție cartea în limba română.

Horia: Să presupunem că ești debutant, ai încredere în ceea ce ai scris, ai habar despre cine și ce publică și ai decis – înțelept – ca înainte de a te aventura pe cont propriu, să încerci marea cu degetul și să îți trimiți cartea la o editură. Spre cine te-ai îndrepta în primul rînd și de ce?

Mike: Dacă aș fi debutant… depinde cît curaj aș avea și ce aș dori de la acest debut. În mod normal ar trebui să merg la Nemira. Că Nautilus, că e cea mai veche, cea mai cea, e Number One. Asta dacă aș avea curaj să primesc un răspuns negativ. Și dacă m-aș simți bine alături de Eftimie, Mihălțianu și Stanciu, că și asta contează. Dacă n-aș vrea să mă complic, aș merge la Crux sau la Tritonic. Crux pentru rigoare, Tritonic pentru vizibiltate, promovare. N-aș alege Pavcon însă. Decît dacă, în postura de autor de povestiri, aș alege să public numai și numai în Gazeta SF. Adică mi-aș asuma minimum de riscuri.

Asta despre cărți. Dar cred că e important în zona noastră să te afirmi, să-ți creezi un nume înaninte să ieși cu prima carte. Adică să scrii și să publici povestiri. Iar aici mi se pare clar că sînt doar două reviste unde mi-aș propune să public: Nautilus și Argos. Pentru că sînt singurele reviste profesioniste după criteriile alea care implică banii (redactori plătiți, colaboratori plătiți). În rest… îmi place cum se mișcă în ultima vreme Helion (se confirmă încă o dată că sîngele proaspăt face bine). Cîte despre fanzine… sînt bune la casa omului, e o poartă pe care, din cînd în cînd, mai intră și cîte un scriitor interesant, dar poate n-ar fi rău ca Gazeta SF, de pildă, să mai și refuze texte.

Tu unde ai publica, dacă ai fi un scriitor la începutul carierei?

Horia: Au americanii o vorbă, pe care eu aș întoarce-o pe dos, în cazul ăsta, și-ar suna așa: start at the top and work your way down the ladder. Deci categoric Nemira ar fi prima opțiune. Fiindcă Nemira. Punct. Dar și fiindcă Eftimie, Stanciu și Mihălțianu sînt niște nume alături de care nu mi-ar fi deloc rușine să-l văd pe al meu. Dar despre asta o să vorbim altă dată. La Tritonic aș fi mers cîtă vreme colecția era girată de tine. Bogdan mi-e drag ca om, are un fler editorial extraordinar la modul general, dar n-are nas la fel de fin ca tine în ceea ce privește SF-ul, așa că mi-e teamă că la Tritonic F&SF-ul nu va mai fi ce-a fost în ultimii doi ani, pe felia asta. Probabil mă leg de amănunte, dar cei de la Crux mai au de învățat, mai ales în ce privește tehnoredactarea și prezentarea grafică, „moaca” cărților, iar pentru mine ăsta e un aspect esențial. Deci ar fi soluția de ultim recurs. Cît despre un posibil debut la Pavcon… cui i-ar folosi? Mie nu, căci nu mi-ar vedea nimeni cartea și nici n-aș fi mulțumit de cum ar arăta. Deci nu.

Și-acum o ultimă întrebare pentru dialogul de azi: pe cine ar mai merita să urmărim, dintre debutanții recenți și de ce?

Mike: Daniel Timariu. Pentru că are talent, e parfumat cu talent, respiră talent. Are fraze, are vorbe, vede lucruri. Știi, amănuntele alea care-l definesc pe scriitor în detrimentul unuia care relatează. Deci Daniel Timariu. Îmi mai place Andrei Gaceff. Are ceva al lui, un fel de a povesti, un fel de a inventa povești care e numai al lui. Nu e ușor de citit întotdeauna, dar răsplata e pe măsură. Laura Sorin, desigur. Aș citi orice de Laura Sorin. Oricînd, oriunde. Scrie pe coperta revistei numele ei și cumpăr revista. Și Cezarina Anghilac. Tare mi-a plăcut volumul ei de debut! E literatură acolo.

Auzi, cît de debutanți să fie? Fără cărți sau cu cărți, dar în ultimii doi ani, nu? Sînt de urmărit și Alexandru Lamba, Mihai Alexandru Dincă. Or mai fi. Deocamdată pe ei îi am în cap. Mai știi tu alții?

Horia: Absolut de acord cu lista ta. Și cu Lamba, și cu MAD, desigur (că nu degeaba ne-am luat la întrecere care dintre noi să-l debuteze). Mi-e ciudă că n-am apucat să-i public eu volumul de debut Laurei, înainte de a fi pus editura pe pauză. Aș mai pune pe lista ta două nume cu potențial: Miloș Dumbraci și Emil Duhnea. Miloș e inegal, dar are niște sclipiri tare faine. Și ariile lui de interes sînt mișto (și rare la noi): military SF/fantasy și subiectele legate de spațiul rus. Emil scrie pe pohta inimii mele, așezat, ultradescriptiv pe alocuri, ca chinezu’ (și tocmai de-aia fain); verb are, imaginație are, mai are de lucrat la coerență, dar astea sînt lucruri care se învață scriind.

(va urma)

Advertisements

14 thoughts on “Balul debutanților

  1. Despre Quantum și Berg, complet de acord.
    Dar despre ce a făcut Mike la Tritonic… Băi, frate, vă bateți joc de mine? Mike scos cărți needitate, necorectate, care aveau ceva bun în ele, dar la care ar mai fi mers o mână de editor… Mike nu a făcut nimic acolo. NIMIC. A stat și a luat bani degeaba. Nu vorbesc de redactare, ci de goluri mari de logică, de probleme cu poveștile și așa mai departe. Când vedeam Michael Haulică scis pe undeva mă întorceam și plecam cât mai repede pentru că știam că nu o să fie bine. Bine că a fost dat afară, pentru că acum pot să scoată și ei cărți de F&SF bune și editate. Din păcate încă îi au pe Ungureanu și Truță pe acolo…
    Iar Pavconul e o glumă proastă… Cumpără de unde nu-s, că de pe site de la ei nu găsești nimic. Să nu mai vorbim că se laudă cu tiraje epuizate, dar tirajul maxim la ei este de 50 de bucăți. Bine, de ei m-am lecuit după ce am luat și am lecturat în dungă două cărți… E degeaba editura aia, dar își dă importanță. Poate, dacă șeful de acolo nu ar mai da citate din el și ar face ceva, ar fi mai bine.
    Cruxul are și el niște șaibe, dar e singura care chiar editează ceva.
    Iar la Nemira ajungi să publici doar dacă îi place Anei.
    Atât am avut de zis de acest dialog. Am dat din greșeală peste el, dar nu cred că am să revin… E dezamăgitor Mike, dar Horia e ok.
    Mike, asta e pentru tine: nu-ți mai da atâta importanță. Ca editor ești puțin peste zero, ca autor, ești puțin peste ce faci ca editor. Stai și scrie și poate o să scoți și tu ceva care să fie de calitate.

    Like

  2. Andrei: Nu-ți răspund la mizeriile scrise despre Mike, cine vrea să se lămurească cine e Mike și ce-a făcut n-o să asculte de un oarecare de pe net, ci, în cel mai bun caz, va citi pagina asta: https://jurassichydepark.wordpress.com/dinozaurii/. Pe de altă parte, o întrebare am pentru tine; zici așa: „la Nemira ajungi să publici doar dacă îi place Anei.” Păi e cumva editura Nemira făcută de mă-ta, ca să decidă ea sau tu cine publică la Nemira? Cine ai vrea să aibă decizia finală într-o editură, dacă nu cel căruia îi aparține? Ești varză, bre. Fă-ne un bine și ține-te de cuvînt, nu mai călca p-aici.

    Liked by 2 people

  3. Mizeriile despre Mike sunt părerea proprie și personală, formată pe ce am văzut și auzit de-a lungul anilor. Cine îl știe pe Mike, îl știe. Punct. Cine nu, nu. Iar un CV ca acela nu arată nimic. Mie, personal, de Mike mi s-a luat când a vorbit despre o carte și o lăuda și povestea și a sunat interesant, dar când am citit-o s-a dovedit a fi cu totul alt ceva, el fiind editorul, cică. Hai să fim serioși, că nici tu nu te crezi, Horia. Tu te-ai asociat cu Mike doar pentru că ai rămas pe lângă și nu te mai lasă nimei să fii curvă pe la standuri și nu mai ai editură. Ai țipat și ai urlat suficient de mult și de tare încât să-i faci pe cei care te-ar fi ajutat să zică pas. Asocierea voastră nu este ceva de plăcere, ci de nevoie, pentru că nu aveai partener care să-ți susțină certurile și mofturile. Millenium a fost la fel de degeaba pe cât de Pavconul acum, cu mici excepții (Dumbraci, Dincă, Duhnea și Corn).
    Iar despre Nemira, nu era un reproș, ci un sfat pentru debutanți: la Nemira nu se publică orice și ca să publici trebuie să treci de un singur om, Ana.

    Liked by 1 person

  4. Îmi place când, într-o dispută, unul dintre participanți realizează că nu mai are argumente solide, că partenerul de discuție are dreptate și caută ceva legat de celălalt pentru a-l discredita. Nu era vorba să comenteze lumea pe blog, nu pe facebook? Andrei mă cheamă. Iar băiețaș nu mai sunt de ceva vreme… băiețașul de mine are o vârstă destul de apropiată de a ta, dragă Horia. Băiețaș e fiul meu.

    Liked by 1 person

  5. Faza cu Millenium degeaba ii tradeaza varsta lui Andrei – probabil ca nu era in peisaj cand aparea revista Fictiuni (pe hartie), cand ieseau antologiile Kult, etc. In rest, da, redactarea la Tritonic a lasat mereu de dorit, dar nu stiu daca se poate arata cu degetul catre un singur om. Iar scriitorul Mike a scris povesti faine candva, dar s-a lenevit 🙂

    Liked by 1 person

  6. Andrei: Nu, puiuț, am scris bine: băiețaș ești și tu. Nu de alta, dar ești la stadiul în care se pare că știi să citești, dar nu înțelegi ce citești, ca băiețașii de clasa I. Altfel ai fi băgat la cap, citind pagina cu bio-bibliografiile dinozaurilor, pe care ți-am indicat-o explicit, că „asocierea” dintre mine și Mike e nițeluș mai veche de trei săptămîni. Dar… noi să fim sănătoși. Eu știu așa: cînd te înjură căte-un nimeni, sigur faci ceva bine. Așa că dă-i bătaie, mai spune. It makes me feel good.

    Liked by 1 person

  7. Vă mulţumesc că aţi menţionat şi faptele mele de vitejie editorială. De acord cu ce spuneţi în articol, cu o singură excepţie. Pavcon este o editură decentă, o serie de autori care scriu bine au volume publicate p-acolo. Pentru un debutant, acceptarea volumului pentru publicare la Editura Pavcon ar trebui să fie un motiv de bucurie. Cred că principala problemă rămâne atrofierea pieţei de carte. Suntem cu toţii de acord că “Tenebre.Cazul Laura” a lui Daniel Timariu este o carte foarte bună. De ce nu se vinde în zeci de mii de exemplare? Sigur nu e vina autorului, sau a editurii. Nici a redactorului.
    Apropo de Mike şi de munca lui la Tritonic: Andrei, ne arăţi matale cum se face meseria asta? Că aşa, din spatele tastaturii, e plin pământul de specialişti în toate domeniile. Vezi cazul Simonei Halep, care “nu ştie să joace tenis” dar e cea mai bună din lume de ceva vreme.

    Liked by 2 people

  8. Horia: nu am înjurat pe nimeni… încă. Părerea mea este că fandomul îl suportă pe Mike, dar nimeni nu-l prea agreează sau înghite, inclusiv tu, orice ai spune. Mike a devenit un fel de Gheracostea sau Surugiu în ultima vreme: vorbește mult fără să știe, scrie prost și își dă importanță.
    Nic: Pavconul nu-i editură decentă deloc. E pe piață ca să vândă doar fandomului și a ajuns la stadiul în care nici fandomul nu mai cumpără sau cumpără din milă. Piața de carte din România e la pământ, dar nu ai să vezi un SF românesc cu tiraj de zeci de mii de exemplare… E un vis frumos, dar n-ai să vezi… Ar putea să fie și vina autorului și a editurii și a redactorului, dacă se cumpărau cărți în general… așa… degeaba. Eu nu am zis că știu să fac meseria asta, am zis doar că Mike nu știe să o facă. Că ai menționat Tenebrele lui Timariu; acolo sunt câteva erori de logică și coerență destul de mari aș spune, deci mi-e cam greu să cred că i-au scăpat unui editor cu atât de multă experiență. Părerea mea rămâne: Mike este un personaj inutil în fandom și lucrurile ar putea să meargă mult mai bine dacă el ar sta pe margine și ar comenta fără să se implice.

    Liked by 1 person

  9. Pingback: Balul debutanților (2): Păcatele debutanților sau Debuturi și rebuturi | Jurassic Hyde Park

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.