Balul debutanților (3): Despre gestionarea carierei literare

• 1. Balul debutanților
• 2. Păcatele debutanților sau Debuturi și rebuturi

Horia: Ca să revenim la chestiunea debutului în SF… În ultimii ani, am avut ocazia să asistăm la cîteva re-debuturi ale unor autori ce-și făcuseră un oarecare nume în mica noastră comunitate, la un moment dat, pentru ca apoi să dispară complet din atenția publicului, pentru a reveni – uneori spectaculos, alteori mai puțin. Între cei care au avut succes cu revenirea aceasta i-aș numi pe Lucian Dragoș Bogdan și pe Liviu Surugiu.

Dacă e să-mi dau cu părerea, mai ales Lucian Dragoș Bogdan ne poate oferi un studiu de caz fericit. Revenirea lui s-a produs treptat și, deși a luat-o de la zero (după ce publicase în 2003-2006 trei cărți, a trecut un deceniu bun pînă cînd s-a mai auzit de el), a făcut totul potrivit parcă unui plan bine conceput. Omul a publicat mai întîi cîteva povestiri prin publicațiile de gen, fără a se limita la una singură, apoi a găsit în Bogdan Hrib editorul potrivit, a știut să își vîndă singur cărțile, fără să se lase doar în seama editurii. Participarea cu stand propriu la Comic Con, în doi ani consecutivi, l-a adus în atenția unui public mai larg. N-a lipsit de la nici una dintre întîlnirile fanilor genurilor pe care le practică, a fost prezent – deși e din Alba Iulia – și la tîrgurile mari de la București, dar și la diverse tîrguri regionale – în Cluj, în Timișoara, la Tîrgu Mureș sau la Iași. Omul ține un blog pe care îl actualizează constant, unde își ține cititorii la curent cu tot ce publică, fie că e vorba de cărțile proprii și stadiul în care se află ele, fie că e vorba de recenzii ale cărților confraților. Și-a reeditat volumele de început, aducîndu-le la zi, rescriind pe alocuri, dar s-a avîntat și în experimente dincolo de granița SF-ului, publicînd romane de dragoste și demarînd o serie polițistă bine primită. Nu sînt convins că Lucian e neapărat cel mai bun condei al generației lui, dar sînt sigur că atitudinea sa față de scris și față de ceea ce ar trebui să facă un scriitor pentru a-și promova opera vor face ca el să aibă în față o carieră lungă și fructuoasă. Dacă mă întrebi pe mine, Lucian e cel mai profesionist dintre autorii care țin la ora actuală viu F&SF-ul românesc.

În cazul lui Liviu Surugiu, situația e ceva mai specială. El a făcut parte dintre autorii de bază ai JSF-ului. Aproape că nu era număr în care să nu-i vezi numele. Am avut ocazia să-i văd atunci niște manuscrise: scria cam neglijent, dar avea niște idei și niște intrigi fabuloase. Apoi JSF-ul a dispărut și Liviu odată cu el. A fost o pauză de vreo 15-16 ani, iar cînd a revenit, prea puțini erau cei care își mai aminteau de copilul-minune al JSF-ului de altădată. Așa că, la rîndul său, Liviu a trebuit să o ia de la zero. Liviu e opusul lui Lucian Bogdan. El e expansiv, e guraliv, e peste tot și nicăieri, îi place să se asculte și să fie ascultat, publică pe unde apucă, nu e fidel unei edituri anume, și cred sincer că greșește cu treaba asta. Cu toate acestea, ajutat și de o combinație de noroc și tupeu, dar mai ales de un talent nativ enorm, Liviu are toate șansele să răzbată pe mai departe, iar de cărțile lui să se vorbească și peste un deceniu, să zicem.

Mike: Zici tu bine ce zici cu cei doi, dar înainte să vin și eu cu un exemplu de revenire, mai am ceva de adăugat la ce vorbirăm data trecută, cu privire la wattpadiști. Nasc și acolo oameni, ca să zic așa, poate n-ar trebui să-i băgăm pe toți în aceeași oală. Unii văd în acea platformă chiar o rampă de lansare. De ce? Pentru că nu cunosc lumea literară (sau asta a noastră, de nișă), li se pare greu de răzbit, mai e și corul bocitoarelor, adică cei dispuși să povestească oricui stă să-i asculte cît de greu e să publici în România, că nu se poate publica decît cu pile, că trebie să fii neapărat într-o gașcă etc. Uite, de pildă, Antoaneta Antonov mi se pare că are potențial. A publicat cîteva texte, dintre care  „Galeria Domnișoaraˮ, publicat în Revista de suspans, îmi pare peste media textelor care se publică în mod obișnuit prin revistele noastre.

Acuma, revenind la… reveniri, aș aminti-o în acest context pe Ana-Maria Negrilă. Și ea a cam dispărut odată cu JSF, am mai publicat-o eu prin Lumi virtuale sau Alternativ SF, dacă îmi amintesc bine, apoi a apărut preocuparea ei pentru cariera universitară, doctoratul… pînă a revenit, deodată, printre autori importanți ai editurii Crux, cu două romane noi, cele din seria Stelarium, și, recent, ediția nouă a romanului Împăratul ghețurilor. Și ceva mă face să cred că Ana-Maria de-abia și-a dat drumul și vom avea parte, de-acum înainte, de multe cărți. Mi-aș dori să aibă și o întîlnire cu șansa și să poată trece de granița limbii, s-o vedem publicată în alte țări. E una dintre scriitoaree mele preferate din anii ’90 și tocmai de aceea m-a bucurat foarte mult revenirea ei.

Despre Liviu Surugiu aș mai spune că este poate scriitorul român cel mai aproape de a da lovitura pe piața externă, iar cînd o va face, o va face în stil mare, adică o să-l vedem publicat într-o revistă dintre cele mari, nu în zona asta de small publishing în care am bifat și eu, acum vreo 15-16 ani, niște zeci de publicări alături de Ovidiu Bufnilă, Roxana Brînceanu etc.

Iar în ceea ce-l privește pe Lucian-Dragoș Bogdan, el a făcut foarte bine că și-a diversificat aria de interes, cîștigînd astfel noi fani – cred că e unul dintre puținii autori din sefeul românesc care chiar are fani. Pericolul care-l pîndește pe Lucian însă este cel al risipirii. Vrea mult prea multe și neglijează multul. Cred că are nevoie de cineva care să-l mai tragă de mînecă atunci cînd consideră că, pentru a respecta termenele (din ce în ce mai multe și mai dese) se poate tăia de la calitate. Iar în situația asta se pot afla foarte curînd și alți tineri scriitori care, în doi-trei ani, au ajuns să publice 5-6-7 volume. Cred că asta cu scris 3-4 cărți pe an merge de-abia după ce ai ajuns la un oarecare nivel al meșteșugului scriitoricesc. Sincer, mie mi-e teamă și pentru Teodora Matei, și pentru Florin Purluca, chiar și pentru Daniel Timariu, dacă va cădea și el în ispita de a scrie 3-4 romane pe an. Ziceam cîndva că talentul ni se dă în sumă fixă și depinde numai de noi dacă-l folosim integral într-o carte sau în cinci cărți scrise într-un an. Depinde numai de noi dacă într-o carte punem 100% din talentul pe care-l avem sau doar 20%, ca să avem ce pune și în celelalte patru.

Uite, asta ar fi o problemă: gestionarea carierei de scriitor. Tu crezi că autorii noștri știu să-și conducă cariera? Pentru că, în lipsa unui agent, trebuie să se ocupe ei și de treaba asta.

Horia: Dacă meseria de scriitor ar fi în România cu adevărat o meserie, nu o îndeletnicire ce ține mai degrabă de hobby (sau de obsesie, după caz), atunci lucrurile astea s-ar cere studiate în modulul pentru începători, cel de bază: ce să faci ca să ai o carieră armonioasă în branșa literară? Și-ar fi o mulțime de reguli, mai mult sau mai puțin importante, care ar trebui învățate: de la consultarea celor mai bune surse lexicografice la felul în care trebuie să se prezinte un manuscris unei edituri; de la ce anume trebuie să conțină un contract echitabil la care trebuie să fie relația corectă între un editor și un autor; cît trebuie să facă autorul pentru cartea sa și cît ar fi de așteptat să se implice editura; care sînt editurile care acceptă manuscrise de la debutanți, care nu și care-s cele de evitat cu orice preț; care-s avantajele și dezavantajele self-publishingului; cînd devine prea mult și prea agasant self-promotion-ul în social media; cum trebuie să se comporte un autor în interacțiunea cu cititorii lui; cum trebuie primite critica și sfaturile unui cititor profesionist și în ce măsură autorul debutant trebuie să țină seama de ele; că există viață și după prima carte și că, odată cu întoarcerea la masa de scris, proapătul intrat în branșa scriitoricească se va confrunta, din nou, cu exact același proces și aceleași probleme ca la prima sa carte, cu deosebirea că de astă dată presiunea asupra sa va fi mai mare, fiindcă se va aștepta ca el să își depășească debutul; că există, pe de o parte, blocaj al imaginației, dar și că nu orice idee merită pusă neapărat pe hîrtie; că nu tot ceea ce se publică în periodice sau antologii merită strîns în volume de autor… Cam multe reguli, nu-i așa? Iar astea-s doar cele ce mi-au venit în minte, gîndindu-mă la modul în care ai noștri, ca brazii, le-au încălcat sau le-au ignorat. Fiindcă, dacă scriitorii noștri debutanți se pricep de minune la un lucru, ăla e încălcatul acestor reguli de bază.  Am să-ți dau cîteva exemple de astfel de încălcări flagrante.

Relația cu cititorii? Să ne amintim doar de una dintre autoarele publicate în antologia cu titlu nespus de creativ de la Berg, care, drept reacție la cele scrise de masochiștii implicați în proiectul Blogosfera SF, și-a asmuțit hoarda de lătrători asupra lor, declarînd în plus că cei care-i făcuseră praf textoidul nu-l înțeleseseră, fiindcă nu-i ducea capul, iar respectivul textoid e de fapt o capodoperă. Ce altă cale mai sigură ar putea alege un scriitor pentru a-și înstrăina cititorii și a se asigura că aceștia nu-i vor mai citi (și cu atît mai puțin nu-i vor cumpăra) în veci vreo carte?

Cînd devine prea mult și prea agasant self-promotion-ul în social media? Poate ne răspunde autoarea care, înainte să mă blocheze pe Facebook, îmi oferise ocazia să ies dintr-unul dintre grupurile pe care le aveam în comun și să îi dau unfollow tocmai fiindcă posta zilnic fragmente din cea mai recentă carte a sa, la șase luni de la apariție; sau, cînd nu erau fragmente, erau poze găsite pe net care ilustrau, în opinia ei, vreo scenă sau înfățișau vreun personaj sau vreo navă spațială din romanul ei. Pe bune? Dacă voiam să citesc cartea, cu siguranță aș fi citit-o și fără atîtea teasere, în primul rînd fiindcă scrie bine. Dar ce-i mult, e mult.

Cît trebuie să se implice un autor în promovarea unei cărți? O publică, o lansează și, din punctul respectiv, Dumnezeu cu mila, iar editura să ducă tot greul? Chiar tot? Așa se pare că a considerat un bun prieten care a făcut o antologie foarte faină, a muncit din greu la promovarea ei pre-publicare, a venit la lansarea cărții de la Bookfest… după care, încă de-a doua zi, și-a șters blogul și pagina de FB și n-a mai scris vreodată vreo vorbă despre antologie, pe care, de cîte ori are ocazia, alege să o ignore chiar și cînd își publică pe undeva bio-bibliografia, deși nu uită să menționeze gradul didactic al celor care scriu despre el. Bate-mă, omoară-mă, dar chiar nu înțeleg de ce ar dezavua o carte la care a muncit și care e, pur și simplu, foarte faină.

La relația dintre autor și editură n-am să detaliez nesimțirile comise de anumiți debutanți față de cei care le-au oferit, totuși, șansa de a se înfățișa publicului. Am să îți dau un alt exemplu de măgărie: o autoare care nu așteaptă nici măcar expirarea înțelegerii cu editura la care a debutat și cedează dreptul de publicare unei edituri care demara o colecție nouă, deși cei ce o debutaseră se angajaseră să publice întreaga trilogie la care lucra. No problem, să fie cu succes; dar următoarele volume ale trilogiei n-au mai ieșit la cea de-a doua editură și nici autoarea cea impetuoasă n-a mai făcut de atunci vreo brînză în SF-ul românesc.

Tot cu aceeași editură care-și lansa noua colecție a semnat un alt amic pentru publicarea volumului său de debut, deși îl promisese cu luni bune înainte altcuiva, iar manuscrisul era în curs de pregătire pentru apariție; luat la întrebări, s-a scuzat, spunînd că nu-l poate refuza pe cel care-i făcuse cadou un premiu care suna frumos din coadă, dar că va oferi cu drag următorul său volum editurii rămase cu buzele umflate. N-am idee de ce nu a catadicsit să anunțe lucrul ăsta din momentul răzgîndirii, în loc ca revelația să se producă pe internet. Ghici ce i s-a răspuns? I s-a spus să se spele pe cap cu volumul următor și cu tot ceea ce va mai scrie de-acum înainte. Astfel de gafe sînt, inclusiv pentru mine, de-ajuns pentru a mă determina să nu mă mai intereseze autorii cu pricina, oricît de bine vor fi scris ei. Sînt convins că ai și tu exemple de genul ăsta.

Mike: Da, sigur că am, crezi că i-ai strîns tu pe toți? De treaba aia cu „hai sictirˮ îți amintești? A fost pe Facebook. Cineva a pomenit un roman de debut, altcineva a zis că e cel mai prost roman citit de el în anul ăla sau cam așa ceva, nu mai rețin exact, la care intervine mîndrul autor – debutantul – și îi aruncă un „hai sictirˮ din străfundurile respectului pe care-l are pentru cititorii care nu-s convinși de geniul său. Vorbim despre debutanți, da? Mă gîndesc că lumea s-ar putea să fie mai reținută de-acum cînd o fi să-și dea cu părerea despre cărțile lui. Dar poate nu-l interesează cititorii, vînzările…

Îmi mai amintesc de un tînăr scriitor pe care tocmai îl publicasem, cînd… ce să vezi? Citesc despre el că urmează să-i apară o nouă carte la editura cutare. Păi, cum, fratele meu? Și noi? Ne pregăteam de lansări, evenimente… Ce-i face pe unii să publice peste tot, ca românul imparțial? Or fi crezînd că vorba aia cu toate merele într-un coș se aplică în toate domeniile? Uite, vezi, scriitorii se tot plîng că în România nu sînt agenți, că dacă ar fi…. ehei, ce bine le-ar merge! Eu cred că agenții ar avea grijă să le spună că un autor trebuie să se lipească de o editură cu care să colaboreze pe termen lung. Nici o editură nu va investi într-un autor pentru a spori vînzările altei edituri. Eu cred că autorii ăștia care publică peste tot se risipesc. De fiecare dată trebuie s-o ia de la capăt și asta costă. Bani, energie…

Și mai am un caz, nu știu dacă nu cumva am mai povestit despre el. Lucrăm o poveste, două, nouă, publicăm în revista pe care o făceam, la un moment dat îmi zic că ar cam fi cazul (și timpul) să mergem mai departe, să debuteze omul în volum. Îi zic și ce crezi că-mi răspunde? A, nu, că nu mă interesează să public cărți, de fapt eu nici nu vreau să fiu scriitor, oricum nu mă consider scriitor etc. Serios? Și-atunci la ce-am muncitără atîta vreme? De ce m-am ocupat de el și nu de altul care, poate, chiar se considera scriitor?

De ăla care ne înjura peste tot pe unde ne prindea nu mai zic, dar amintesc situația. Și mai am o amintire veche, cu un autor celebru, care trebuia să fie într-o antologie, ba chiar numisem antologia după povestea lui, aveam ISBN, CIP, copertă, tot ce trebuie. Toate erau bune și frumoase și… cînd să trimitem cartea la tipar, primim un mail de la om, care ne spune că dacă nu-i dăm nu știu cîte mii de dolari își retrage povestea. Din punctul meu de vedere, retras e și în ziua de azi. Nu mă mai interesează creațiile dumnealui, nu sînt atît de masochist încît să văd ce-mi va mai face de fiecare dată. Poate greșesc. Dar asta e. Întîmplător (sau nu?), nu-mi pare că editorii fac coadă la ușa lui.

Partea nasoală – pentru ei – e că lucrurile astea se află și atunci cînd trîntesc ușa la plecare nu-și închid porțile unei sigure edituri. Editorii nu-i au la inimă pe autorii scandalagii, pe cei cu care nu se poate discuta, în general pe cei care vor neapărat să-ți amintească vorba aia cu facerea de bine.

Cred că sîntem cam la final, nu? În încheierea pălăvrăgelii despre debutanți (îmi amintesc că lui Liviu Radu îi plăcea tare mult cuvîntul ăsta: pălăvrăgeală), hai să facem o chestie: tu îți mai amintești de autorii români de SF&F pe care i-ai debutat? În revistele pe care le-ai făcut sau la editurile pentru care ai lucrat… Ca și în cazul tău, au fost cam multe revistele și editurile la care am lucrat, așa că n-o să scormonesc prin arhive, dar îmi amintesc, de pildă, de Aron Biro, Balin Feri, Narcisa Stoica și Ioana Vișan – pe care i-am debutat în Nautilus, Iulian Popa și Florin Spătaru în Argos… Despre debuturile din Supernova sau Alternativ SF, dacă au fost, chiar nu-mi mai aduc aminte. Dar ar mai fi primele volume semnate de Cezarina Anghilac, Roxana Brînceanu, Marian Coman, Mihai Alexandru Dincă, Cătălina Fometici, Florin Purluca, Alexandru Lamba (Tritonic – în primul mandat de la Tritonic ar trebui să mai adaug niște debuturi, dar nu în seriile SF&F: Lorena Lupu, Zully Mustafa și Victor Dragomir), apoi Doru Stoica și Narcisa Stoica la Millennium, iar pentru 2018 să vă mai așteptați la cel puțin un debut… Care e lista ta?

Horia: Ai uitat de Mitoceanu, tot din primul tău mandat de la Tritonic. Și de Dario Pecarov, în Nautilus. Lista mea e mai scurtă, dar tare, ca un espresso de-ăla de stă lingurița drepți în ceașcă. Eu o să mă refer în principal la cei pe care i-am debutat cu cărți, că în materie de reviste n-am CV-ul la fel de bogat ca al tău și, în general, am mers pe nume sigure atunci cînd am cerut texte. Aș pomeni-o totuși pe Laura Ciobanu aici, în Galileo i-a apărut prima poveste pe hîrtie, așa cum și lui Alex Lamba sau lui Eugen Cadaru tot în Galileo le-au ieșit primele texte pe copaci morți. Volume de debut, așadar… La OmniBooks au fost Ladislau Daradici, Bogdan Bucheru, Robert David și Lucian Dragoș Bogdan. La Dacia, Liviu Radu și Ona Frantz. La Millennium: Miloș Dumbraci, Emil Duhnea, Ioana Vișan, Ștefana Czeller, Doru Stoica și Narcisa Stoica (pe ultimii doi i-ai pomenit și tu) și, ca editor de antologie, Adrian Crăciun. Recitind listele astea ale noastre, bag de seamă că aproximativ două treimi dintre cei care contează azi în SF-ul românesc au fost debutați de noi doi.

Mike: Nu știu dacă or fi chiar două treimi… Poate dacă i-am socoti și pe cei care, chiar dacă nu i-am debutat noi, le-am publicat cărțile. De fapt, dacă-i socotim și pe ei, nu știu cîți mai rămîn pe-afară. E vreunul foarte important pe care nici unul dintre noi să nu-l fi publicat? în reviste, antologii sau în volum?

Horia: Nu cred. Not bad, eh?