La revistă

Mike: Vorbim despre reviste? Hai să vorbim. Era o vreme, nu cu mulți ani în urmă, cînd număram vreo zece reviste: Argos, Biblioteca Nova, Fantastica, Ficțiuni.ro, Galileo Online și Galileo (pe hîrtie), Helion Online și Helion (pe hîrtie), Nautilus, Revista de suspans, Suspans.ro.

Dintre ele, în primele trei luni din 2018 au apărut: Argos (numărul 18, martie; revistă trimestrială), Fantastica (nr. 18; una, două apariții pe an), Gazeta SF (nr. 82, 83, 84; revistă lunară), Helion Online (nr. 80, 81, 82; apar 10 numere pe an), Helion pe hîrtie (nr. 1-2; revistă cu două-trei numere duble pe an), Nautilus (reapare din martie; revistă cu actualizare zilnică), Revista de suspans (nr. 46, 47, 48; revistă lunară). Mai sînt reviste care au apărut anul trecut, dar nu au încă nici o apariție în acest an: Biblioteca Nova (revistă anuală). În sfîrșit, putem vorbi despre celelalte publicații care acordă spații literaturii SF&F: Ficțiuni.ro, Egophobia, Știință&Tehnică, Observator cultural (două rubrici despre SF&F).

E mult? E puțin?

Horia: Ai uitat, la alea de-acum cîțiva ani, o piesă importantă: CPSF Anticipația cu almanahul aferent. Iar dintre cele curente, Zinul lui Lucian Oancea și Paradoxul timișorenilor de la Wells.

Teoretic, ar fi de ajuns. Poate chiar un pic prea mult, dacă ținem seama că numărul posibililor colaboratori e relativ mic și mai toți colaborează la una, două sau chiar toate revistele astea, fie cu proză, fie cu non-ficțiune (recenzii, articole etc.). Ce e de observat e că s-au împuținat pînă aproape de dispariție revistele pe hîrtie. Au rămas să mai lupte pe piață exact două astfel de publicații, ambele cu o distribuție inexistentă și ambele cu o arie de interes (și de selectare a colaboratorilor) strict locală: Helion și Paradox.

Mike: Și Zin, de care tocmai mi-ai amintit.

Horia: CPSF, Almanahul Anticipația și Galileo și-au încetat apariția. Singura publicație care mai publică proză pe hîrtie și are distribuție națională e Știință & Tehnică, unde e publicat un autor român în fiecare lună, de regulă în pereche cu un interviu menit să-l facă cunoscut cititorilor revistei (care nu sînt decît în mică măsură aceiași cu miezul fandomului). De anul acesta, ritmul lunar va însă fi întrerupt de apariția alternativă în paginile revistei a unor texte traduse. De ce se întîmplă treaba asta? E chiar așa de generalizată trecerea la lectura online sau de pe pixeli (readere, tablete etc.) încît nu mai există nevoia unei reviste tipărite?

Mike: S-o iau pe rînd. Numărul de reviste. Cîndva eram tare vesel și nu ratam nici o ocazie să spun că noi, în SFFH, avem zece reviste. Zece reviste care, în afară de Biblioteca Nova, au ca principal scop publicarea de proză scurtă. După o vreme mi-am dat seama că, de fapt, pericolul care atîrna deasupra noastră (ca sabia ăluia) era „mult și prostˮ. Autorii rămîneau aceiași, pe cînd numărul de reviste care trebuia acoperit era în continuă creșetere. Și de unde? Tot de la autorii existenți. Pentru că, așa cum poate observa oricine, foarte rar apar nume noi care să însemne ceva mai mult decît încă un text prost, de evitat. Am ajuns la concluzia că talentul e o măsură fixă. Iar un scriitor îl poate folosi ca să scrie 2-3 povești plus o carte pe an sau îl poate folosi să scrie 10 povești plus vreo patru romane pe an. Ei, ce zici tu? T împărțit la 4 e totuna cu T împărțit la 14? Și-atunci ne mai mirăm că revistele noastre sînt din ce în ce mai slabe? Pe scurt, cred că avem prea multe reviste față de numărul autorilor capabili să scrie ceva citibil.

Cîte despre dispariția revistelor pe hîrtie… aici cred că ne mănîncă piața, difuzarea. După cum știi, a avea o revistă la chioșcuri e o întregă aventură. Iar ca s-o faci pe hîrtie pentru cei 100-200 cărora să le-o trimiți prin poștă… cred că e doar un moft. Sau o ambiție, care are nevoie însă de o finațare puternică și pe o oarecare durată. Că pentru cîteva numere se mai găsesc bani. Dar parcă e frustrant să tot apară reviste și nici una să nu treacă de numărul 10 sau 15.

Horia: În perioada în care pregăteam apariția primului număr din Galileo pe hîrtie am făcut un sondaj cu mai multe întrebări succesive printre cititorii blogului meu, cerîndu-le să îmi spună cum ar trebui să arate o revistă de SF tipărită, cîte pagini ar trebui să aibă, în ce măsură ilustrațiile le-ar fi de ajutor, cît din cuprins să fie proză și cît non-ficțiune etc. Răspunsurile primite atunci mi-au fost de mare ajutor în dimensionarea și conceperea revistei Galileo. Poate că vom discuta mai încolo despre motivele care m-au determinat să renunț la a mai face Galileo.

Mike: Cred că ar fi interesantă o discuție despre ce ne-a determinat să nu facem o singură revistă în ultimii 20-30 de ani sau să nu coordonăm o singură colecție în perioada asta. Poate că unii au impresia că ne plictisim și de-aia tot trecem de la una la alta. Marii plictisiți… Zi, te-am întrerupt.

IMG_20180408_080340

Horia: Acum aș vrea să știu de la tine care ar fi condiția necesară pentru ca o revistă pe hîrtie să supraviețuiască mai mult de cîteva numere pe piața de la noi? Ce ar trebui să conțină ea? Ar fi vreo șansă să mai vedem în viitor așa ceva?

Mike: Nu cred. Doar dacă se va găsi cineva care să bage bani în ea fără să se gîndească la recuperarea cheltuielilor. Însă chiar dacă ar fi posibil așa ceva, nu va fi decît pe o perioadă determinată. Și nu cred că va fi o perioadă prea mare. Nu cred că e vorba de conținut. Probabil putem transforma o revistă literară în orice, o putem face ziar, buletin de știri, putem publica desene animate sau nu, o putem asezona cu bîrfe… tot va muri la un moment dat. Ar avea oarece șanse revistele care își plătesc redactorul și colaboratorii. Cînd ești plătit, parcă îți vine să faci ce faci lună de lună. Dar cînd totul e muncă voluntară… la un moment dat ți se ia. Te întrebi: pentru ce mă chinuiesc? Pentru ce (sau cine) scriu articole sau adun materiale în loc să-mi scriu cărțile? Sau apare altul care te plătește și atunci preferi să scrii pentru ăla. Chiar dacă suma pe un text ajunge doar pentru o masă la restaurant. Dar e bună și aia.

Tu crezi că vom mai avea o revistă pe hîrtie? Te rog, nu-mi arăta Zinul, că asta e ca steaua lui Eminescu: era pe cînd nu s-a văzut…

Horia: Mi-aduc aminte amuzat de cîtă vreme ne tot amenință Lucian că va face o revistă. Numai că revista pe care-a scos-o se cheamă Zin (adică, potrivit definiției, publicație făcută de fani, de amatori adică) și, judecînd după cele două numere pe care le-am văzut, exact asta și este: nu e o revistă, ci un fanzin. Cu texte de fanzin, cu rubricatură de fanzin, cu profunzime și bătaie a conținutului exact pe raza cenaclului de care e editată. O contemplare publică a propriului ombilic, cu tot cu extazierea înduioșată în fața frumuseții sale. Și e păcat, fiindcă din punct de vedere tipografic n-arată rău (chiar dacă la capitolul tehnoredactare și paginare nu depășește nivelul fanzinelor trase la xerox din primii ani de după revoluție).

Eu zic că vom mai avea o revistă pe hîrtie atunci cînd un actor important pe piața editorială, cum e Nemira de pildă, va decide că are (din nou) bani de risipit pe așa ceva. Au avut astfel de experiențe în mod repetat (cu Nautilusul original, cu Almanahul și CPSF mai recent). Mă îndoiesc sincer că au renunțat să le publice în dauna profitului pe care îl aduceau. Răspunsul meu e așadar negativ. Și în occident, revistele pe hîrtie – alea clasice în care ne tot învață Liviu Surugiu cum să publicăm, deși el n-a publicat încă acolo: Analog, Asimov’s, Fantasy & Science Fiction – sînt pe ducă; și-au redus numărul de apariții (F&SF mai apare doar de 6 ori pe an, Analog și Asimov’s au doar 8 sau 10 apariții anuale). Iar conținutul lor e din ce în ce mai puțin relevant, poveștile din fiecare dintre acestea sînt tot mai rar pe listele nominalizărilor la premiile importante, care-au fost invadate de textele publicate în publicații online sau pe platforme dedicate genului (Clarkesworld, Tor.com, Lightspeed, Apex sau Nightmare sînt printre titlurile care-mi vin în minte așa, la primul gînd). Viitorul e pe pixeli.

Și, dacă tot veni vorba de premii… De curînd s-au anunțat candidații la prima ediție a premiilor revistei Iocan pentru proză scurtă. Bineînțeles, nu e nici un autor din cercul F&SF printre aceștia. De ce, cîtă vreme numărul poveștilor de gen apărute peste an se scrie cu trei cifre?

Mike: În primul rînd vreau să spun că e foarte faină inițiativa lor de a acorda un premiu pentru volume de proză scurtă și chiar am încredere în trioul Chivu-Iaru-Teodorescu. Fain ar fi să meargă mai departe, să mărească numărul de categorii, să includă și Cea mai bună povestire, Cea mai bună nuvelă, Cea mai bună antologie… Și da – de ce nu? – poate mai întîi Cel mai bun volum de povestiri SF&F. Dar poate vor să arate că nu există mainstream și SF, ci doar cărți bune și cărți proaste. Nu știu, nu sînt convins că citesc volumele de povestiri SF&F. O listă lungă făcută publică înainte de nominalizări ar putea clarifica și asta. Altfel… ne tot văităm că nu ne bagă nimeni în seamă, ei zic că ba da, vă băgăm în seamă, numai că uită să ne citească. Nu știu cînd vom ieși din asta. Se pare că literatura SF&F încă e considerată mai la periferie, un soi de non-literatură. (Acuma e drept că, dacă ai „noroculˮ să citești cîteva povești ale unor autori care publică des la Gazeta SF, de pildă, ai fugi de SF mîncînd pămîntul.)

Tu ce crezi? De ce nu e nici un volum de povestiri SF între nominalizări? Deși întrebarea ar trebui să fie alta: crezi că s-a publicat în 2017 un volum de povestiri care ar fi meritat să fie acolo, alături de cele cinci nominalizări? Uite, dacă ar fi existat o  listă lungă eu aș fi inclus în ea eu 2.0, de Dan Doboș, Cine doarme și visează, de Cezarina Anghilac, poate și Aripile tatălui de Teodora Matei. Din ce am citit. Pe lista lungă, da?

Horia: Nu e nici un volum de F&SF acolo fiindcă aceste cărți au nu doar o distribuție șchioapă, ci și un PR pe măsură, așa încît e cît se poate de plauzibil ca juriul de la Iocan să nu fi auzit de cărțile astea. Da, Tritonicul organizează lansări, da, autorii sînt vizibili pe rețelele de socializare, dar la lansări și evenimente vin mereu aceiași oameni, aceiași pasionați pe care îi găsești și în bulele sociale ale autorilor. Și doar din întîmplare despre vreuna dintre cărțile astea se scrie și altundeva decît în interiorul bulei. Și-atunci, cum să ne mirăm că nu le vedem nici măcar pe vreo listă lungă a unui premiu literar din afara sferei genului?

N-am citit volumul Teodorei Matei încă (dar Teo scrie bine, deci am să îl citesc la un moment dat), îmi place cum scrie Cezarina și mi-au plăcut poveștile din cartea lui Dan Doboș, așa că achiesez (îți place verbul ăsta calchiat din franceză? l-am reîntîlnit de curînd și mi s-a părut amuzant să-l folosesc în context) la alegerile tale. Aș mai pune pe lista asta lungă Anotimp ploios la Ezary al lui Marian Truță (deși parcă e o reeditare a primei jumătăți a volumului său de debut? deci nu știu dacă s-ar califica) și… cam atîta?

Mike: Da, Ezary este reeditare. Acum ar trebui să… facem un tur prin toate revistele? Cîteva fraze despre fiecare?

Horia: Asta voiam să-ți sugerez și eu. Numai că… not today, not tomorrow… Și nu doar despre reviste și conținutul lor ar trebui să vorbim, ci și despre politica lor editorială și despre cei care le fac. Sînt lucruri care se cer spuse și despre oamenii care fac revistele, fiindcă acestea îi reflectă, cu bune și cu rele. Nu poți să vorbești despre Helion (mai nou, doar cel pe hîrtie, din fericire) fără să amintești duhoarea de hazna pe care o răspîndește un personaj toxic cum e Cornel Secu, cel ce editează revista).

Mike: Corect!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.